De ce ai obligatoriu nevoie de business coaching înainte de definirea strategiei tale de dezvoltare?

business coaching


Antreprenorii și managerii investesc timp și resurse semnificative în crearea și implementarea unor strategii de business dintr-un singur motiv: pentru că vor să fie cât mai siguri că vor atinge un anumit obiectiv de business la care țin foarte mult sau care contează extrem de mult pentru dezvoltarea afacerii. Și adesea o fac doar cu consultanți dar nu apelează deloc la business coaching. Ceea ce e o imensă greșeală.

De fapt, am ajuns să cred, după câteva zeci de proiecte de consultanță de strategie de business (strategie de vânzări, de marketing, de poziționare sau de dezvoltare organizațională) că e obligatoriu să lucrezi cu un business coach înainte de a te gândi să definești și să implementezi o strategie de business.

Și explic în continuare de ce.

Aloci resurse și efortul de a face strategii doar atunci când obiectivele chiar contează…

Atunci când un obiectiv de business e critic pentru afacere sau este extrem de important pentru tine, ca antreprenor, nu vrei să lași nimic la voia întâmplării, nu?

Vrei să clarifici și să definești cât mai bine obiectivul, vrei să cunoști cât se poate de bine riscurile și toate provocările cu care te vei confrunta ca să atingi acel obiectiv și să te pregătești cu planuri și soluții pentru a le rezolva.

Într-un cuvânt, vrei să ai cât mai mult controlul drumului tău către atingerea obiectivului.

Și pentru asta investești timp și bani într-o strategie care vine la pachet cu consultanți care îți vor veni cu sute de pagini și idei pentru atingerea respectivului obiectiv.

Practic, strategia de business este un instrument pe care îl folosești pentru a te asigura că ai șanse maxime să îți atingi obiectivul, cel pe care îl vrei, atunci când vrei, cu resursele planificate și în condițiile de calitate pe care le-ai gândit.

Strategia de business este un instrument extrem de complicat pe care îl folosim ca să ne liniștim teama de eșec, teama că nu vom rata obiectivul respectiv.

…și, cu toate acestea, 70% dintre aceste strategii sunt ratate.

Și procentul este sensibil optimist. Știu asta pentru că sunt consultant și rolul meu este să livrez aceste soluții și strategii și ani de zile am livrat strategii pe hârtie pe care nu le implementa nimeni.

De ce?

Adevărul este că 90% dintre antreprenori și manageri nu conștientizează cu adevărat ce implică atingerea obiectivului de business pe care și-l doresc, nu realizează nivelul de implicare și de responsabilitate cerute de respectivul obiectiv decât abia după ce au strategia în față.

Și practic, abia atunci devin conștienți despre ce este cu adevărat obiectivul pe care îl urmăresc. Abia când au pe masă întregul plan strategic își dau seama despre ce e vorba cu adevărat.

Și atunci renunță la el. Sau, în cel mai bun caz, îl modifică radical.

În 90% din cazuri planificarea unei strategii de business nu este decât un exercițiu extrem de costisitor pentru antreprenori și manageri de clarificare a obiectivelor de business.

De aceea, de 3 ani nu mai fac proiecte de strategie de dezvoltre fără ca, înainte, să am sesiuni de business coaching…

Succesul unei strategii de business nu stă în realizarea unui plan pe hârtie ci pe implementarea disciplinată și consistentă a unor schimbări în firmă care să aducă creștere și să atingă un anumit obiectiv.

Cel mai important pentru succesul unei strategii de business este să ai claritatea obiectivului și să-ți asumi, ca antreprenor, responsabilitate a de a decide și de a acționa consistent și disciplinat către acel obiectiv.

Restul (diagnoze, planificare strategică, găsire de soluții, definire de buget etc) sunt doar detalii tehnice pe care le rezolvă un consultant cu o experiență decentă.

De fapt, primul pas în strategia de business este să ai câteva întâlniri de business coaching în care să înțelegi două lucruri:

  1. Ce este cu adevărat și cât de mult ai nevoie / vrei acel obiectiv de business?
  2. Ce disponibilitate ai de a îți asuma decizii și acțiuni consistente, pe termen lung pentru îndeplini acel obiectiv?

…cu o excepție recentă. Care nu a făcut decât să îmi întărească regula…

Da, am făcut rabat cu un client de la această regulă..

Nu am mai trecut prin coaching înainte de un program destul de complicat de optimizare organizațională și de strategie de marketing și de vânzări.

Și îmi pare rău că nu am făcut asta pentru că…

1… în primul rând am observat foarte repede că fiecare dintre cei 4 stakeholderi din companie avea o idee personală și complet diferită față de a celorlalți a ceea ce înseamnă obiectivul de business cheie al afacerii în următoarele 12 luni.

și…

2… rând pe rând, fiecare dintre manageri își declina responsabilitatea de a fi liderul acestui program. La un moment dat, nimeni nu părea să își asume responsabilitatea de a lua decizii și de executa cu consistență și disciplină schimbările necesare afacerii pentru a-și atinge obiectivele (acelea, neclare și ne-aliniate cum erau).

Nu aveam obiective clare, nu aveam responsabilități asumate dar aveam un project management cu câteva 12-15 etape și probabil peste 150 de task-uri.

Rezultatul a fost departe de cel așteptat și cu un volum de efort și de frustrare infinit mai mare decât cel la care ne așteptam. Cel puțin la care mă așteptam eu.

Așa că abia după ce s-a muncit la implementarea strategiei, stakeholderii își dau seama că obiectivele nu erau ok și că nici ei, nici unul dintre ei, nu își poate asuma responsabilitatea de a lua decizii și de a face schimbările necesare în companie.

O strategie ratată nu este decât costul (extrem de mare!) plătit de managerii și antreprenorii care nu știu clar ce vor și nu realizează ce nivel de implicare presupune acest proiect din partea lor.

💡💡Dacă nu știi ce vrei și nu știi ce nu știi, o strategie de business eșuată este o bună lecție. Scumpă, dar bună.

…de a nu lansa un proiect de strategie fără a avea înainte măcar 4-6 ore de business coaching.

Adevărul este că majoritatea antreprenorilor și managerilor din firmele antreprenoriale nu își dau timp să se gândească cu adevărat la obiectivele lor de business.

Așa ajung să le urmeze orbește sau, mai degrabă, automat.

În business coaching clarificăm obiectivele și implicarea ta în urmărirea lor: să știi cu adevărat ce vrei, să știi ce vreau cu adevărat, să știi cât de mult poți să susții efortul de obține acel lucru.

Asta face coaching-ul: aduce conștientizare și responsabilitate.


sesiune business coaching

După 4-6 sesiuni de business coaching știm ce obiectiv vrem și nu știm pentru că îl putem descrie ci îl știm pentru că acum înțelegem complet tot efortul de care vom avea nevoie ca să îl obținem și, mai ales, toate beneficiile pe care ni le va aduce.

Apoi știm destul de clar la ce să ne așteptăm pe drumul atingerii lui. Știm clar ce efort, ce implicare, ce riscuri, ce așteptări trebuie să avem.

Și, în cele din urmă, știm de ce îl vrem cu adevărat, de ce contează, ce beneficii și ce valoare va aduce realizarea acelui obiectiv.

Abia după ce un obiectiv de business trece testul clarității, al conștientizării efortului depus pentru atingerea lui și al valorii sale (dacă merită cu adevărat să faci efortul de a-l atinge), abia atunci poți trece la strategia de business.

Și, îți garantez, strategia de business (indiferent de ce fel de tip este, de marketing, de vânzări, de dezvoltare de produs etc) va fi 90% deja schițată odată ce ai un astfel de obiectiv astfel definit.

Ai un obiectiv de business? Hai să îl testăm împreună cu mine într-o sesiune gratuită de business coaching!